Floreștiul cu de toate

Dacă la Paris prezidentul Emmanuel Macron se adresează națiunii după 4 săptămâni de proteste, la Florești primarul Mircea Șulea contra-atacă pe facebook, anunțând orașul virtual că miercuri va încerca să-și convingă Consiliul local sa voteze pentru mărirea taxei de salubritate.

Până acum s-a plătit câte 6,5 lei în ultimele 21 de luni ! Urmează șase luni cu 15 lei (poate!).

Un calcul simplu ne dă câte 8,38 lei lunar pe ultimele 27 de luni! Asa că în vara anului viitor dacă tragem linie vom putea eventual spune ca in ultimele 27 de luni (doi ani și un trimestru) în Florești s-a platit 8,38 lei lunar! O fi mult, o fi puțin….

Acesta e prețul delăsării unora, indolenței altora și, până la urma, acesta e prețul colectării deșeului menajer într-o Românie în care CMID-urile sunt deocamdată la stadiul de implementare, iar colectarea selectiva aproape inexistentă!

E greu de crezut că o majorare a taxei de la 6,5 la 15 lei ar putea provoca o nesupunere publică ca și-n Franța, ori că floreștenii își vor pune șosete galbene ca să iasă la protest. Ce diferență totuși între modul de adresare, conținutul mesajului și lipsa de aroganță a lui Macron vorbind francezilor după criza politică și modul de dialog al administrației floreștene.

N-a zis nimeni că ar fi Floreștiul micul Paris, dar nici că o localitate (aproape cartier) vecină Clujului de cinci stele ar putea avea mai puțin de patru, hai să zicem trei. Probabil că asta este diferența care face ca unii să trăiască bine, alții prost: respectul față de cetățean și problemele lui.

Macron nu a dat vina pe niciun guvern, nu a condamnat pe nimeni pentru situația din țară așa cum se întâmplă pe la noi, unde pisica e mereu aruncată în curtea vecinului. Floreștenilor li se pare mult să ajungă sa plătească gunoiul pe o luna cât cheltuielile de bloc, în condițiile în care mulți încă mai plătesc rate la apartamente.

Ei sugerează că ar fi de preferat amendarea celor ce nu plătesc și popriri, decât să plătească ceilalți dublu! De asemenea, și firmele de salubritate ar trebui să vină cu soluții: așa cum au știut să întrerupă ridicarea gunoiului atunci când nu li s-a plătit, ar trebui să știe și să-l ridice gratuit pe cel selectat, iar cel neselectat să fie taxat corespunzător cantității.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *