Ce mai spune primarul Șulea despre drumul de Sud

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, a vorbit joi la Realitatea FM Cluj despre centura de sud a Floreştiului, care ar urma să lege într-un viitor cincinal comuna de municipiul Cluj-Napoca, prin capătul Mănăşturului:

Cu bucurie vă spun că au demarat lucrările şi se lucrează chiar intens la şoseaua de ocolire pe partea de sud. Organizarea de şantier creşte pe zi ce trece. Am văzut că au adus utilajele care urmează a fi montate în vederea acelor foraje orizontale care sunt necesare pe porţiunea Răzoare.

Edilul Floreştiului a precizat că această centură va rezolva parţial problemele de trafic dintre municipiu şi cea mai mare comună din România.

În opinia mea, odată cu darea în folosinţă a şoselei de ocolire pe partea de sud, problema se va rezolva într-un oarecare fel şi zic eu se va rezolva pentru cei care fac naveta cu mijloace proprii sau cu mijloacele firmelor unde lucrează, cei care fac naveta între comuna Floreşti şi partea de Est a municipiului Cluj, prin Făget, deoarece cei care vor intra în zona cartierului Mănăştur vor întâmpina aceleaşi probleme.

Primarul din Floreşti a fost întrebat de un ascultător, întrebare preluată de moderatorul emisiunii dacă centura de sud a Floreştiului va fi terminată anul acesta, iar Horia Şulea a răspuns cu nonșalanță: „Da. Cu siguranţă.”

Potrivit Autorizaţiei de Construire a acestei şosele (foto), termenul maxim de realizare şi data de încetare a contractului de execuţie este 25.10.2019. Legat de problema spinoasă a traficului dintre Cluj şi Floreşti, primarul Horia Şulea a amintit şi despre proiectul centurii metropolitane a Clujului, pentru care municipiul şi comunele adiacente au convenit să suporte din banii proprii realizarea Studiului de Fezabilitate.

Un pas înainte l-a făcut domnul primar Emil Boc, în ceea ce priveşte autostrada urbană şi am reuşit să ne coagulăm să zic aşa sub ideea de a începe noi demersurile în ceea ce priveşte studiul de fezabilitate în vederea construirii viitoarei şosele metropolitane, o şosea care să facă legătura de la nodul de autostradă de la Gilău şi bineînţeles şoseaua de legătură de la Vâlcele-Apahida.

Proiectul tehnic este gata din 2014, iar prima promisiune de realizare a centurii făcută de conducerea comunei datează din 2015. Drumul, care va porni din strada Tăuţiului şi va face joncţiunea în Cluj Napoca cu Drumul Sfântul Ioan, va avea o lungime de 2,6 km – firul principal, la care se adaugă încă 2 km de bretele. Drumul de ocolire Sud va avea 11 podeţe şi două poduri, precum şi două giraţii şi 3 intersecţii. Vor fi incluse şi două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro şi una în zona Polus.

Sursă: Ziua de Cluj

Asociaţia „Trăiesc în Floreşti” a lansat ieri Manifestul pentru Floreşti

Floreştiul ar trebui să se unească administrativ cu municipiul Cluj-Napoca, treptat, în următorii zece ani de zile, se arată în Manifestul pentru Floreşti lansat vineri de la ora 11:00 la Turnul Croitorilor:

Am considerat că primul lucru pe care ar trebui să îl facem e să inventariem  problemele cu care ne confruntăm noi toţi din Floreşti. Am făcut un chestionar online care s-a concretizat în acest manifest.

„Am spus: să dăm acest manifest în şedinţă de consiliu local domnului primar şi consilierilor locali”, a afirmat unul din reprezentanții ATIF, Daniel Meze. „Noi am spus că am făcut în locul dânsului, nu neapărat pentru a-l ataca, 200 de audienţe”.

Domnul primar a considerat acest gest nepotrivit şi a spus că nu are nevoie de manifest şi l-a aruncat pe masă. Nu vrem să avem un război cu domnul Şulea sau cu administraţia locală, ci vrem să ni se rezolve aceste probleme.

Pentru că vrând nevrând domnul Şulea este primar şi poate că va fi primar până în 2020, deşi este trimis în judecată, are un proces pe rol, poate va fi condamnat, poate nu, poate va fi achitat, prezumţia de nevinovăţie funcţionează, dar totuşi până la alegeri suntem cu acest primar şi vrem ca aceste probleme să se rezolve.

Haideţi cumva să încercăm să punem presiune pe administraţia locală să rezolve aceste probleme.

Ce părere are primarul despre această inițiativă? Iată o aluzie la ea în ultima sa postare de pe facebook:

Legat de buget, păcat că unii bezmetici nu pricep că în ședințele de Consiliu se face politică administrativă și nu politică ieftină de partid, bezmeticii făcând din ședințele de Consiliu Local circotecă și folosind momentul ca tribună de propagandă, care nu aduce nimic bun comunității. 

Sursă foto și video: Asociația Trăiesc în Florești

Floreștiul blocat de Valentin

Firește că există și a treia tipologie, pe care autorul desenului n-o știa: floreșteanul care așteaptă Valentine`s Day în trafic.

Știe cineva de ce e așa Nebunie spre Floresti? întreba lumea acum două ore pe facebook.

A venit Valentin cu oile? După Raiffeisen era problema, am auzit ceva sirena, doar ca eram deja prins în trafic !!!

Asta e dacă trăim în Florești, trebuie sa acceptam și asta – comentau floreștenii prinși în trafic.

Experiența familiei Abrudean la Oradea

Într-un articol pentru oradea.today, tânăra mămică floreșteancă Paula Abrudean a relatat câteva din experiențele generate de mutarea cu familia în orașul de pe Crișuri. În continuare, Paula continuă povestea pentru Clubul floreștenilor și trage câteva concluzii:

Ce altceva mă face să spun că nu aș mai alege niciodată Oradea în detrimentul Clujului?

„Well… Următorul apartament în care ne-am permis sa ne mutam după ce soțului i-a crescut salariul a fost pe Decebal, în  centru: proaspăt renovat, living + o mică bucătărie, dormitor separat = 200 euro. Ar fi fost super dacă nu aș fi găsit în prima noapte un gândac negru de 2 degete în baie. Următoarele nopți la fel, apoi am văzut că dacă ajungeam seara la scară atunci când se aprindea lumina, fugeau cel putin 5 din calea noastră. Yacks!

Blocul vechi, cu podea cu pete – așa era modelul doar că nu îți puteai da seama care sunt pete și care sunt gândaci… era o adevărată aventură să ajungi la apartament seara.

Dar cred că ceea ce a pus capac a fost liliacul care ne-a intrat în living într-o noapte… era cât o palmă, fără să exagerez… eram îngrozită sa merg să-i fac lapte copilului, după ce am născut. Lăsam becul aprins la baie doar pentru că știam că nu vin gândacii la lumină și asa am reușit să avem vreo două luni de liniște până când am reușit să ne mutam înapoi în Cluj, în noiembrie 2016, fix la un an de la mutarea în Oradea.

În concluzie, nu zic că Oradea nu are și părțile ei bune, sunt foarte multe spatii verzi, traficul e mai decongestionat decât în Cluj și oamenii sunt destul de sociabili. PLUS ca Oradea are cea mai buna patiserie/cofetărie ever: Flavours by Patricia Moza, și de fiecare data când decidem să vizitam Oradea, Flavours e un mare motiv pentru care o facem!”

Așadar, degeaba încearcă Oradea să-și facă un brand turistic, o fi orașul de vizitat, nu zic nu (cum zice și Paula), dar până la a locui acolo mai este!

10 propuneri pentru bugetul comunei din 2018

Deputatul independent Adrian Dohotaru anunță azi pe pagina sa oficială de facebook:

Am făcut în colaborare cu Demos Cluj 10 propuneri pentru bugetul comunei Florești în 2018

Cum Florești e o zonă de 40.000 de locuitori care s-a dezvoltat fără spații publice și bunuri comune, acestea sunt stringente.

Sunt câteva propuneri care merită discutate la ședința de Consiliu Local, de joi, ora 16.00, 8 februarie, în care se aprobă bugetul.

Îi încurajez pe cei care locuiesc în Florești să participe, dacă au timp, și să facă presiune pe administrație:

1. Buget participativ la Florești cu 10% din bugetul de dezvoltare a orașului, dezbateri în spațiul public și în on-line

2. Parteneriat între Primărie și Polus pentru a crea un spațiu public pe acoperișul mall-ului cu intrare gratuită

3. Parteneriat între Primărie și Compania de Apă Someș SA pentru a deschide o parte din zona protejată de peste 280 de hectare (spațiul din jurul Muzeului Apei sau mutarea gardului de la Someș pentru a realiza o legătură ciclistă și pietonală între Cluj și Florești pe malul râului)

4. Campanie de informare cu privire la beneficiile transportului în comun, dar și cu privire la împărțirea mașinii (carpooling, carsharing)

5. Pistă de biciclete între Florești și Cluj

6. Bibliotecă cu rol de spațiu comunitar (loc de joacă pentru copii, dezbateri civice, evenimente culturale)

7. Îmbunătățiri la iluminatul stradal care e deficitar, eventual folosind becuri LED

8. Florești pentru oameni, nu pentru mașini: trotuare peste tot

9. Inițierea unor dezbateri pentru unirea comunei Florești cu orașul Cluj

10. Pădurea pedagogică: realizarea unor marcaje, dar și a unor puncte de informare cu privire la fauna și flora arealului din preajma comunei pentru a suplini lipsa de spații verzi din localitate

Foarte utile, toate!