Pe drumul de căruțe…

Preluând în subtitlu exprimarea noastră dintr-un articol anterior, drama unei comunităţi supra-aglomerate #Floreşti, Iulia Ungureanu publică azi pe wall-ul său o meditație amară despre drumurile celei mai mari comune din România. O preluăm mai jos, cu acordul său:

Pe drumul de căruţe sau pe cel de off-road?!

Este întrebarea cel mai des folosită, zi de zi, dimineaţă de dimineaţă, seară de seară. În inima Ardealului, la 8 km de punctul 0 al faimosului Cluj-Napoca. Ne desparte doar un mall de oraş, dar când treci „graniţa” către Floreşti, te simţi ca intr-o localitate din lumea a treia. Este cea mai mare comună din ţară şi una dintre cele mai bogate.

Dar noi trăim drama unei comunităţi de 50.000 de suflete.

O comunitate care oboseşte de la trafic, betoane peste betoane, bloc lângă casă, casă lângă bloc, bloc în bloc, fără străzi, fără trotuare, fără spaţii verzi, fără creşe şi grădiniţe suficiente, fără şcoli, fără parcuri. Suntem o comunitate predestinată să facem naveta la oraş. Doar supermarketurile si service-urile auto îşi croiesc în ritm alert locul prin comună….

Cu ce vise şi speranţe ne-am mutat aici… bucuroşi că reuşim sa ne cumparăm o căsuţă a noastră, să nu mai stăm cu parinţii sau să nu mai platim chiriile exorbitante din oraş, bucuroşi că ne aşezăm în cuibuşorul nostru, unde să ne creştem în linişte copiii. Bucuroşi că reuşim să găsim o chirie decentă. Cu speranţe că. fiind la sat, facem concesia navetei pentru un dram de spaţiu verde şi aer mai curat.

Am ştiut ca traficul ne va răpi mai mult timp decât dacă am locui în oraş, dar nu 1,5-2 ore pentru 8 km?! Plătim taxe şi impozite. Plătim utilităţi. Plătim rate la credite pe 30 ani. Primim în schimb noroaie şi mult praf. Totul este gri şi murdar in jur. Primim promisiuni deşarte. Primim ironii şi aroganţa celor care ne decid destinele.

Oare ce siguranţă ai când cumperi o casă? Niciuna, mâine lângă tine se va ridica un bloc. Să scoţi copilul la plimbare prin comună? Nici vorba, trotuarele lipsesc sau sunt late de 40 cm. Parc? Fii serios, trăieşti la sat….

O bibliotecă? Pentru ce, mai ai timp să citeşti seara la ora 20 când ajungi acasă? Vrei să ieşi in weekend să te destinzi în natură? Sigur, ideal ar fi să iei saci menajeri şi manuşi sau lopeţi. Altfel va trebui să înnoţi prin munţii de gunoaie….Uită-te în jur lângă blocul tău, trebuia sa fie minim 150-200 mp spaţii verzi la fiecare 600 mp teren ce aparţin de bloc. Ai aşa ceva? Nu ai , căci autorităţilor nu le pasă de tine. Ai văzut cum se inundă străzile? Sunt pline de rahat… dar acolo se joacă copilul tău…..

Îţi place să aştepţi autobuzul 30-40 minute, că e ploaie, că e frig, că e soare?! Şi acum, dragă părinte, uită-te în ochii copilului tău când îl trezeşti în fiecare dimineaţă la ora 6, ca să ajungă la timp la şcoală…

Îi vezi cearcănele? Îi vezi oboseala? În curând ora 6 va fi ora 5….Râsul zglobiu al copilului tău va dispărea… oboseala şi epuizarea îi vor distruge copilăria. Şi acum, dragă soţ, uită-te la soţia ta…. mai ţii minte cum era „în tinereţe”? Bucuroşi, ieşiri în parc, ieşiri în club, la o terasă, la o cafea, la un restaurant, la prieteni în vizită… Mai ai timp acum? Mai ai energie dupa atâtea ore în trafic şi o treime de zi la muncă?

Oare pe ce cărări să te strecori ca să ajungi la timp la lucru sau şcoală? Pe drumul de căruţe , faimosul drum agricol lat de 4 m, denumit pompos centură?! Sau pe macadamul noroios off-road, cu care se laudă primarul ca va fi fost gata în toamna 2016?!

Şi acum uită-te din nou în ochii copilului tău, merită copilul tău toate astea?! Dar tu?! Ce alegi? O tinereţe alergată pe drumul de căruţe şi drumul de offroad? Sau calea către civilizaţie?!

Primarul și centura

În Master-planul general de transport, centura metropolitană a Clujului poartă numele Transregio Feleac. Primarul Horia Șulea spune că în proiectul de buget al comunei pentru 2018 ar fi prevăzut 500.000 de lei pentru partea Floreștiului din realizarea studiului.

9 km ar urma să străbată centura metropolitană pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Florești

Șulea a arătat și care este, în opinia sa, traseul ideal al centurii. “Noi aveam un studiu făcut de firma Iptana, în 2008, pentru autostrada urbană, iar acest drum mergea pe dealul din nordul localității. Dar ar trebui să se facă multe poduri și podețe, iar floreștenilor nu le-ar fi de niciun folos, pentru că nu ar avea pe unde să urce pe centură.

Suntem de părere că traseul ar trebui să vină pe lunca Someșului și să existe mai multe bretele: una la intrarea în comună dinspre Gilău, care să preia traficul care vine dinspre vest și locuitorii din acea extremitate ai Floreștiului, una în zona centrală, care să preia cea mai mare parte a traficului, și una care să lege centura de Spitalul Regional de Urgență, pe lângă zona de restricție sanitară impusă de Compania de Apă Someș.

Pe harta din sala de consiliu local a Floreștiului este desenată atât centura metropolitană, cât și centura de sud, care se speră să fie gata până la finalul anului 2018. Lucrările au început cu multe sughițuri. Desenul arată că această centură ar urma să fie prelungită și ar trebui să facă joncțiunea cu breteaua care se leagă de centura metropolitană, în vestul localității.

“Tronsonul al doilea al acestei centuri dorim să îl începem în 2019”, a precizat Șulea. Articol preluat de pe Ziua de Cluj, citiți continuarea aici.

Sursă foto: Ziua de Cluj

Paula și povestea unui vis în devenire

Bună, sunt Paula și îmi doresc sa fiu antrenor de fitness. Știu, sună ciudat… Cum adică o fata care dintotdeauna s-a luptat cu kilogramele în plus sa antreneze alți oameni? Exact așa! Iată linkul preselecției aici:

https://pr.easypromosapp.com/voteme/819981/629046229

De ce mă implic? Pentru că vreau să demonstrez că se poate să mergi mai departe decât crezi ca poți indura, pentru ca vreau sa ridic oameni, să îi ajut și să-i îndrum prin exemplu! De aceea am ales sa accept provocarea Pro Nutrition și să mă înscriu în concurs, deși recunosc că mi-a fost foarte greu sa ma vad efectiv pe ecran cu toate complexele și nesiguranțele mele.

Îmi doresc să înving, să las trecutul în urmă și să alerg spre ce îmi stă înainte! Îmi doresc să demonstrez (mie în primul rând) ca se poate, și apoi sa fiu acolo pentru tine, oricine ai fi tu! Dacă vrei să susții încercarea mea, dă click aici. Îți mulțumesc!

Site știri locale

OCAZIE – cedez foarte IEFTIN câteva domenii de știri locale!

Pentru că am un job nou care presupune multe deplasări, nu mă mai pot ocupa de ele, și ar fi păcat să se piardă. Eu am reușit să le aduc la un anumit nivel (au sute de cititori lunar), dar acum ar trebui să le preia cineva și să le ducă mai departe. Am vorbit cu mai multe persoane să colaboreze aici, am făcut acum vreo două luni și grupul Redacție știri Florești pe care urma să discutăm detalii, dar din lipsă de timp nu s-a concretizat nimic.

Există și un mic grup asociat, Floresti/Gilau – nu cu cine știe câți simpatizanți, dar e un început. Nu aveți nevoie de mulți oameni! Se pot asocia două persoane, spre exemplu, una cu aptitudini tehnice (noțiuni de wordpress, front-end developer) și alta care iese pe teren pentru știri, poze cu telefonul și chiar reportaje. Spre deosebire de Clujul ipocrit, în Florești chiar sunt știri, în fiecare zi se întâmplă ceva.

Ofer ceva funcțional, asigur în continuare suport tehnic gratuit și găzduire pentru 10 lei/lună. Toate au wordpress instalat și funcționează neîntrerupt de cel puțin un an. Prețul este unul corect, adică în jur de 50-100 €, cu excepția a 2 situri cu trafic mai mare pe care cer 200€. Se pot găsi unul/doi clienți de publicitate care să ofere 20 € lunar, iar siturile se pot auto-susține:

clujul.xyz – valoare 673 $, verificat aici – se vinde cu 200 €

cfr1907.club – face 62 $, verificat aici – 50 €

ucluj.club – face 62 $, verificat aici – 50 €

floresti.club – valoare 431 $, verificat aici – se vinde cu 100 €

apahida.info –  face vreo 67 $, verificat aici -60 €

gilau.info – valoare 78 $, verificat aici – 70 €

oradea.today – monetizat prin WordAds, achitat până în septembrie 2018 – este 125 lei/an – 199 €

Domeniile prezintă interes și pentru SEO pentru că sunt scurte și se indexează rapid. Toate urmau să funcționeze sub umbrela sitului regional www.ardeal.today. Cine le cumpără pe toate la prețul cerut, îl primește pe ultimul bonus! Ușor negociabil 🙂