Primarul Horia Șulea trece la ALDE

Potrivit unor surse ActualdeCluj.ro apropiate PNL și PSD, marți va sosi în Cluj președintele Senatului și președintele ALDE Călin-Popescu Tăriceanu, pentru a anunța trecerea din barca PNL în cea ALDE a senatorului liberal Marius Nicoară.

Alături de el, coaliția aflată la guvernare vrea racolarea altor politicieni și primari pe care Nicoară i-ar fi căutat: „s-a dus și le-a spus că pentru ei a votat în Senat legea pensiilor speciale și că îi așteaptă să vină alături de el în ALDE”. Singurul primar liberal care și-a arătat disponibilitatea să intre în ALDE alături de Nicoară este edilul Floreștiului, Horia Șulea – trimis în judecată  pentru fapte de corupție și fără viitor în PNL, la fel ca și actualul senator.

Se mai discută și despre fostul director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Eugen Cecan – menținut în fruntea acestei structuri ani de zile, nu numai de către liberali, ci chiar și de către PSD-iștii din Guvernul Ponta. Rămâne de văzut dacă Nicoară va avea capacitatea de a-i coopta alături de el și pe alți membri PNL, pentru a-și putea păstra angajamentul față de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Citiți articolul complet aici, alte câteva comentarii dincolo.

Grădinița 2018

Înscrierile la grădiniță pentru 2018/2019 se apropie de sfârșit. Află care sunt criteriile de selecție și documentele necesare. Din 7 mai se derulează reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi doresc să continue şi în anul de învăţământ 2018-2019.

După finalizarea procesului de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1.252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate succesiv criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Documente necesare pentru înscrierea la grădinițe

Actele necesare înscrierii la învăţământul preşcolar sunt: cererea de înscriere, copie certificat de nastere copil, copie C.I. părinte/ tutore/ reprezentant legal, fişa medicală (adeverinţa medic de familie – apt colectivitate), hotărâri judecătoreşti (dacă este cazul).

Pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal este nevoie de adeverinţe cu veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale venitului familial.

Părinţii vor completa maxim 3 opţiuni pentru unităţile de învăţământ, în funcţie de preferinţe, iar pentru copiii care nu sunt cuprinşi într-o grădiniţă se va completa o nouă cerere pentru a doua perioadă de înscrieri.

Instituțiile de învăţământ preşcolar și ante-prescolar din Florești

Potrivit HCL 166/2017, lista structurilor de învățământ preșcolar la nivelul UAT Floresti este următoarea:

  1. Școala Gimnazială Gheorghe Șincai, Florești
  2. Grădinița cu Program Prelungit Florești
  3. Grădinița cu Program Prelungit Cetatea Fetei, Florești (inclusiv gradinita noua de pe strada I. Rusu – 12 săli)
  4. Școala Gimnazială Luna de Sus
  5. Grădinița cu Program Prelungit Daniela, Florești
  6. Grădinița cu Program Prelungit Prietenii lui Mickey Mouse, Florești
  7. Grădinița cu Program Prelungit Prietenii lui Mickey Mouse, structura I, Florești

În ceea ce privește lucrările în execuție la nivel de șantier în fază avansată, acestea sunt (potrivit informațiilor furnizate de cabinetul primarului Horia Șulea) „realizarea Școlii – Liceu din Cetatea Fetei (42 de sali de clasa, 4 laboratoare, sala de conferinte si doua terenuri de sport) și a creșei (120 locuri) din aceeași zona.

De asemenea, la nivel de demersuri pre-șantier se afla proiectul a încă unei gradinițe”. Pe lângă lista primită de la Primărie, mai exista încă 7 instituții cu formă de învățământ preșcolar și ante-preșcolar, doar că acesta nu au acreditare. Au și program de învățământ preșcolar, doar ca pe documente acesta apare ca spațiu de joacă.

 

Complicatul caz al Laurei Gașpar

În replică la articolul preluat după Gazeta de Cluj, am primit la redacția Clubului floreștenilor o precizare, sursa noastră furnizându-ne o serie de informații, sub protecția anonimatului:

Nu vreau să contrazic, însă ar trebui mai multă documentare când se scrie despre asemenea caz. Adevarul e undeva la mijloc. Și înclina spre o altă parte. Cunosc foarte bine cazul.

Sorin Grecu, cu tot respectul meu, trebuia să asculte toate părțile. În special bunicul nepotului mort, tatăl Laurei Gașpar. Și tatăl multora de acolo… sunt taaaare multe de spus vizavi de această așa-zisă „familie”.

Acolo e o combinație între familia Gașpar și Otvos….

Ce ar fi de analizat pentru un articol obiectiv? am întrebat sursa, care ne-a precizat, pe scurt:

Cine e tatăl copilului decedat, dacă au mai existat copii decedați acolo, ce rol are bunicul Gașpar acolo….

Fostul medic de familie dr. Sbarciu Viluta vă poate spune cum a găsit acolo un copil născut și găsit printre așa-zisele cearceafuri, într-un pat unde dormea toată familia…. cât a fost doamna doctor purtată la IML și poliție…

Și din câte îmi amintesc, era tot al Laurei Gașpar. Ultimul decedat de care vorbește a fost luat din familie de Protecția copilului, întrucât era subnutrit, encefalopat, cu probleme grave de sănătate.

Sunt muuuulte de spus acolo. Am avut de a face cu comunitatea de rromi de acolo – masă de manevră electorală. Acolo s-au făcut reintegrari. În mediu și la persoane acuzatoare. Împreună cu o Asociație din Olanda, am construit casa familiei. Yvonne Kroon va poate da multe indicii, am lucrat cu ea.

Să mai spun că acolo s-au făcut falsuri de către Primaria Florești pentru angajarea unui asistent personal, sora Laurei?

A fost urâta treaba. A pus în pericol viața unui alt copil (deoarece mama era bolnavă psihic / mental), la vârsta de 4 ani, iar tatăl copilului același bunic. Am toată corespondența cu instituțiile abilitate, inclusiv Prefectura, în care angajatul Gabor Mihai, fost asistent social și reangajat apoi de primar inspector resurse umane, a falsificat actele și a fost anchetat.

Sunt multe de spus în acest caz. E vorba de persoane abuzatoare, despre care se știe foarte puțin, a precizat sursa noastră, în încheiere. Câteva informații despre caz au mai fost publicate aici.

Infirmă din Florești, lovită cu cârja de un vecin

În curtea I.M.L.Cluj, o femeie din Floreşti, imobilizată într-un cărucior cu rotile, aşteaptă în să fie consultată de medici. Are 33 de ani, se numește Laura Gaspar și a fost adusă la unitatea medicală de către sora ei, după ce a încasat  o bătaie de-a dreptul bizară, după cum citim în Gazeta de Cluj: pentru că i-a făcut observaţii unui vecin, care fusese cât pe ce să-i lovească nepotul cu maşina.

Respectivul ar fi smuls cârja fratelui femeii (aflat lângă ea, cu piciorul în ghips), şi i-ar fi croit infirmei mai multe lovituri peste spate şi mâini. Laura Gaspar susţine, într-o discuție cu jurnalistul Sorin Grecu, că va merge până în pânzele albe ca să-şi găsească dreptatea. Reporterul, considerat „un veteran” al presei clujene, a devenit în ultima perioadă și un autor apreciat.

În Cuvântul înainte din recentul său volum Tornade, subintitulat „Poveştile de la IML”, despre care puteți citi pe scurt aiciSorin Grecu susține: „acesta este un ţipăt de ajutor din curtea sanatoriului generalizat, care este România”. Poveștile surprinse de el sunt în marea lor majoritate triste, dar apar pigmentate cu un umor mai degrabă absurd decât involuntar – semn că de cele mai multe ori viaţa depăşeşte orice ficţiune.

Activitatea de forensic reporter este una de risc maxim, destăinuie reporterul Gazetei clujene, el însuşi fiind vânat cu arme albe, de către subiecţii nemulţumiţi ai dezvăluirilor sale sau de către rudele acestora – întâmplări de la care a și venit titlul cărţii sale de reportaje: Vânătorul de tornade. Revenind la discuția cu floreșteanca Laura Gaspar, reporterul dezvăluie o poveste de-a dreptul tulburătoare: ea avut un băieţel, infirm. Pentru că n-a avut condiţii să-l crească, i-a fost luat de către autorităţi şi dus la Casa copilului. Îi povesteşte jurnalistului, şocată, de parcă evenimentul ar fi avut loc ieri:

Mi-au luat copilul poliţia şi mascaţii şi când acesta a împlinit şase ani şi şase luni am aflat despre el că a murit. Atât de tare m-a şocat vestea, că am paralizat pe loc şi de-atunci am rămas în cărucior.

Referitor la incidentul care a avut loc vinerea trecută, în 4 mai, pe strada Mihail Kogălniceanu, din Floreşti, în faţa casei sale, aceasta mărturiseşte că se afla la discuţii, pe o bancă, alături de fratele său care avea piciorul în ghips. Povesteau şi se uitau împreună la nepoţelul lor, Octavian, în vârstă de 12 ani, cum se joacă în stradă cu fiul lui Nelu, vecinul lor. La un moment dat însă, Nelu apare în viteză pe stradă, cu maşina, trecând la câţiva centimetri de Octavian şi oprind apoi, nepăsător, la câţiva metri de el.

Mi-o tremurat mâinile şi picioarele când l-am văzut ce face şi i-am făcut observaţia că tocmai fusese cât pe ce să-l omoare pe nepotul meu. La care el s-a înfuriat teribil şi m-a scuipat în gură, m-a făcut în fel şi chip, după care a smuls cârja din mâna fratelui meu şi m-a croit peste tot cu ea.

Intervine în discuţie şi sora victimei, Rodica Cornea:

Am ieşit din casă şi l-am întrebat cum e capabil să bată în aşa hal o femeie paralizată, dar el m-a înjurat şi m-a ameninţat că-mi dă şi mie, fiindcă are bani destui să se descurce în caz că mergem la autorităţi. Din fericire au sărit nişte vecini, romi, care m-au scos din mâinile luni, că o încasam şi eu.

Laura Gașpar îşi continuă astfel mărturia:

Am mers împreună la Postul de Poliţie Floreşti, iar cei de acolo m-au trimis la I.M.L.Cluj, pentru certificat, după care m-au sfătuit să mă întorc ca să depun plângere penală pe numele lui. Acum vecinul Nelu ameninţă că dacă-l reclamăm la poliţie vine şi ne omoară, chiar în casă. Aşa face el: e renumit în zonă că nu are curajul să se bată cu bărbaţii, ci doar cu femeile şi copiii.

Sursă foto și info: Gazeta de Cluj. Articolul complet este pe GazetadeCluj.ro însă, așa cum arată Florești.xyz, cazul este ceva mai complicat decât povestea de la IML.

 

 

Cannabis, ecstasy, cocaină și ciuperci halucinogene în Florești

Doi tineri au fost reţinuţi pe 9 mai pentru trafic de droguri de mare risc, în urma a patru percheziţii efectuate de poliţişti din cadrul Brigăzii de Crimă Organizată Cluj-Napoca, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- S.T. Cluj, pe raza localităţilor Cluj-Napoca şi Floreşti. Cei doi au fost surprinși în flagrant în timp ce încercau să intre în posesia unui colet ce conținea kit-uri de creștere a ciupercilor halucinogene dar și alte bunuri în legătură cu traficul de droguri.

Cannabis, comprimate ecstasy, cocaină, ciuperci halucinogene şi alte droguri au fost găsite şi ridicate de către poliţişti şi procurori de la domiciliul celor doi. Din documentarea activităţii infracţionale a tinerilor în vârstă de 18 şi 19 ani, din Cluj-Napoca şi Floreşti, a reieșit că aceștia ar fi procurat pentru consum propriu, deţinut, vândut şi oferit droguri de risc şi mare risc.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe tipuri şi cantităţi de droguri, dintre care aproximativ 130 grame de cannabis, 157 de comprimate ecstasy, circa 4 grame de cocaină, ciuperci halucinogene, 26,5 timbre LSD, Speed şi circa 50 grame de haşiş, 4 cântare electronice, 5 dispozitive de mărunţire tip grinder, 5 telefoane, un laptop şi 4.370 de lei.

De asemenea, au fost pus în executare două mandate de aducere. Procurorii spun că nu au reușit să inventarieze în 24 de ore toate drogurile găsite. Potrivit evz.ro, cei doi (Călin Petru și Bogdan Radu Dămăcuș), se ocupau de afacere pe scară mare, scrie evz.ro.

Ofertă de muncă part-time

Căutăm persoane cu abilități jurnalistice, la curent cu evenimentele locale, cu domiciliul în Cluj, Turda și în comunele Florești, Apahida, Gilău sau Baciu, pentru colaborare în cadrul unei edituri / ONG.

Cerințe: persoane capabile să scrie minim 40 de articole interesante în fiecare lună (1 articol/zi în cele lucrătoare și 2-3 articole/zi sâmbăta și duminica). Articolele de minim 300 de cuvinte se plătesc pe contract de drept de autor.
Nu orice articol trimis se acceptă spre publicare și plată: sunt remunerate doar cele care adună peste 200 vizualizări în primele două zile de după distribuire, așadar autorul ar trebui să fie capabil să scrie în jur de 50 articole pe lună pentru a fi sigur că i se validează 40. Siturile pentru care se caută redactori pot fi consultate mai jos:

cluj.buzzcluj.socialclujul.xyzapahida.infoturda.xyz, gilau.info, terenuricluj.com și floresti.club

Subiectele abordate pot fi diverse: de la știri, la informații din domeniul social, cultural-artistic, șamd. Persoanele interesate sunt rugate să trimită un articol de minim 300 de cuvinte pe adresa redactia@floresti.info cu date de contact, respectiv o adresă de mail, cont de facebook sau număr de telefon la final.

 

Oglinda Clujului

Ce se întâmplă azi în Florești se va vedea mâine ( sau la anul) în Cluj: vezi criza gunoaielor urmată de incendiile de la Pata Rât și acutizarea problemei levigatului, ceea ce a dus, în cele din urmă, la declararea stării de urgență la Pata Rât; vezi aglomerația din traficul comunei cauzată de construcțiile haotice, urmată de aglomerarea Clujului și așa-zisa blocare a proiectelor imobiliare.

Clujul nu e altceva decât un Florești mai cu ștaif (= mai scump) sau viceversa, putem spune că Floreștiul este o oglindă a Clujului.  Într-un oraș transformat în ultimii 15 ani dintr-o reședință oarecare de municipiu în mega-model de dezvoltare, clujenii nu îndrăznesc să ceară mai mult de la urbea lor, de teamă să nu se surpe, și împing problemele sub preș, ori la periferie.

Dar după cei 12 ani de administrație Funar și tunuri ca Dacia Felix ori Caritas, în următorii plăcinta locală s-a mai îndulcit și feliat. Acum e de-a dreptul prăjitură, și câtă vreme specula face ca noua bulă imobiliară (la fel de puțin susținută de realitățile pieței ca și până în 2008) să-i permită să vândă tot mai scump metrul pătrat de oraș (că tot fraierul cumpără, că-i Cluj), toată lumea e mulțumită.

Mai puțin tinerii sau cei prea ocupați cu munca, pentru ca să poată „rula” banii câștigați sau să-i rostogolească în imobiliare: cei nevoiți să se mută în Florești, alegând un spațiu locativ ceva mai mare în detrimentul locației. Până și neseriozitatea administrației din Florești nu e altceva decât un avertisment pentru ce urmează în Cluj. Deocamdată numele și diplomația de politruc a primarului Emil Boc (era să spun Emil Funar) mai păstrează nițel aparențele.

Dacă Clujul este un oraș-magnet, Floreștiul este orașul – oglindă. Și din păcate nu este una fermecată, precum cea în care se vede Cenușăreasa ci, mai degrabă, cea în care „maștera” poate vedea viitorul și tot ce mișcă împrejurul orașului de cinci stele.

Poduri inundate și drumuri blocate

Mai mult de 10 persoane din Florești au rămas izolate luna trecută din cauza nepăsării și indolenței celor de la Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa.

Pentru ca ciotul de autostradă Nădășelu – Gilău, lucrare finalizată de o jumătate de an, să fie legat de megaciotul Gilău-Câmpia Turzii este nevoie de realizarea unui pod peste albia râului Someșul Mic.

Una dintre pilele acestei lucrări de infrastructură se află în mijlocul canalului de fugă Someșul Mic, lucrare ce deservește microcentralele hidro din aval, din Florești. Constructorul, italienii de la Tirenna Scavi, și beneficiarul, CNAIR, au obținut de la Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa acceptul și avizele pentru drenarea canalului (oprirea apei).

Acest lucru însă a dus la dirijarea întregului debit al Someșului Mic pe albia veche. Iar în aval de lucrare, la câțiva kilometri, în Florești, a fost jale. Concret a fost distrusă o punte pietonală și un drum de acces care deserveau 4 familii. De asemenea, piciorul unui pod amenajat de primăria Florești este pe punctul de a fi măturat de apă.

Avem câteva familii complet izolate. Am încercat a ajunge la ele cu auto 4×4, dar este exclus. Am cerut ajutorul celor de la ISU și vom merge pentru a le veni în ajutor. Unii au nevoie de alimente, alții de asistență medicală. Discutăm totuși de câteva luni, timp în care aceștia vor avea nevoie de sprijin, Vom merge la fiecare câteva zile pentru a-i traversa Someșul cu ajutorul pompierilor militari și apoi cu auto le Primăriei îi vom duce la medic, la spital, la cumpărături…

Debitul Someșului Mic s-a triplat de când au drenat canalul. Nu pot să înțeleg cum de cei de la Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa au luat acestă decizie. Fără să anunțe pe nimeni în aval, fără să se gândească la consecințe, a declarat primarul comunei Florești, Horia Șulea, care-i numește pe constructori…

Iresponsabili. Înțeleg necesitatea realizării lucrării de infrastructură, militez pentru dezvoltarea căilor de comunicație, dar lucrările trebuie realizate înțelegând complexitatea lor și mai ales efectele pe care le pot produce în microregiune. Dar, se pare că avem de a face cu diletanți.

CNAIR a plătit către Hidroserv ca despăgubiri aferente perioadei în care canalul va fi închis suma de 1,85 milioane euro. Hidroserv exploatează minihidrocentralele din aval de lacul de acumulare Gilău. Ce mai spune primarul despre drumul său electoral de Sud:

Pe traiectul Drumului de Sud se lucrează în ciuda capriciilor meteo. În curând executantul va intra cu front de lucru efectiv (decopertare, realizare fundație, etc) pe zona străzii Narciselor. Până atunci, administrația publică locală va realiza / reabilita sistemul de transport / furnizare apă potabilă din zona străzii Crizantemelor și adiacent (joncțiuni cu stații de pompare, redimensionare, poziționare tubulatură transport). Evident, pe și pentru ceea ce e domeniu public. În acest sens, începând de azi, până la finalizarea lucrării (5-7 zile):

1. STRADA CRIZANTEMELOR, SEGMENTUL CUPRINS ÎNTRE STR MAGNOLIEI ȘI NARCISELOR VA FI ÎNCHIS CIRCULAȚIEI PUBLICE.

2. ACCESUL TRAFICULUI DE TONAJ MARE (PESTE 3,5 TONE) SPRE STR NARCISELOR SE VA REALIZA STRICT DINSPRE EST (DINSPRE METRO).

3. ACCESUL TRAFICULUI DE TONAJ MARE (PESTE 3,5 TONE) SPRE STR MAGNOLIEI SE VA REALIZA STRICT DINSPRE STR TĂUȚIULUI.

4. TRAFICUL UȘOR DIN ZONĂ SE VA FOLOSI DE DRUMUL TEHNOLOGIC CREAT DE ADMINISTRAȚIA FLOREȘTEANĂ

Ce mai spune primarul Șulea despre drumul de Sud

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, a vorbit joi la Realitatea FM Cluj despre centura de sud a Floreştiului, care ar urma să lege într-un viitor cincinal comuna de municipiul Cluj-Napoca, prin capătul Mănăşturului:

Cu bucurie vă spun că au demarat lucrările şi se lucrează chiar intens la şoseaua de ocolire pe partea de sud. Organizarea de şantier creşte pe zi ce trece. Am văzut că au adus utilajele care urmează a fi montate în vederea acelor foraje orizontale care sunt necesare pe porţiunea Răzoare.

Edilul Floreştiului a precizat că această centură va rezolva parţial problemele de trafic dintre municipiu şi cea mai mare comună din România.

În opinia mea, odată cu darea în folosinţă a şoselei de ocolire pe partea de sud, problema se va rezolva într-un oarecare fel şi zic eu se va rezolva pentru cei care fac naveta cu mijloace proprii sau cu mijloacele firmelor unde lucrează, cei care fac naveta între comuna Floreşti şi partea de Est a municipiului Cluj, prin Făget, deoarece cei care vor intra în zona cartierului Mănăştur vor întâmpina aceleaşi probleme.

Primarul din Floreşti a fost întrebat de un ascultător, întrebare preluată de moderatorul emisiunii dacă centura de sud a Floreştiului va fi terminată anul acesta, iar Horia Şulea a răspuns cu nonșalanță: „Da. Cu siguranţă.”

Potrivit Autorizaţiei de Construire a acestei şosele (foto), termenul maxim de realizare şi data de încetare a contractului de execuţie este 25.10.2019. Legat de problema spinoasă a traficului dintre Cluj şi Floreşti, primarul Horia Şulea a amintit şi despre proiectul centurii metropolitane a Clujului, pentru care municipiul şi comunele adiacente au convenit să suporte din banii proprii realizarea Studiului de Fezabilitate.

Un pas înainte l-a făcut domnul primar Emil Boc, în ceea ce priveşte autostrada urbană şi am reuşit să ne coagulăm să zic aşa sub ideea de a începe noi demersurile în ceea ce priveşte studiul de fezabilitate în vederea construirii viitoarei şosele metropolitane, o şosea care să facă legătura de la nodul de autostradă de la Gilău şi bineînţeles şoseaua de legătură de la Vâlcele-Apahida.

Proiectul tehnic este gata din 2014, iar prima promisiune de realizare a centurii făcută de conducerea comunei datează din 2015. Drumul, care va porni din strada Tăuţiului şi va face joncţiunea în Cluj Napoca cu Drumul Sfântul Ioan, va avea o lungime de 2,6 km – firul principal, la care se adaugă încă 2 km de bretele. Drumul de ocolire Sud va avea 11 podeţe şi două poduri, precum şi două giraţii şi 3 intersecţii. Vor fi incluse şi două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro şi una în zona Polus.

Sursă: Ziua de Cluj

Asociaţia „Trăiesc în Floreşti” a lansat ieri Manifestul pentru Floreşti

Floreştiul ar trebui să se unească administrativ cu municipiul Cluj-Napoca, treptat, în următorii zece ani de zile, se arată în Manifestul pentru Floreşti lansat vineri de la ora 11:00 la Turnul Croitorilor:

Am considerat că primul lucru pe care ar trebui să îl facem e să inventariem  problemele cu care ne confruntăm noi toţi din Floreşti. Am făcut un chestionar online care s-a concretizat în acest manifest.

„Am spus: să dăm acest manifest în şedinţă de consiliu local domnului primar şi consilierilor locali”, a afirmat unul din reprezentanții ATIF, Daniel Meze. „Noi am spus că am făcut în locul dânsului, nu neapărat pentru a-l ataca, 200 de audienţe”.

Domnul primar a considerat acest gest nepotrivit şi a spus că nu are nevoie de manifest şi l-a aruncat pe masă. Nu vrem să avem un război cu domnul Şulea sau cu administraţia locală, ci vrem să ni se rezolve aceste probleme.

Pentru că vrând nevrând domnul Şulea este primar şi poate că va fi primar până în 2020, deşi este trimis în judecată, are un proces pe rol, poate va fi condamnat, poate nu, poate va fi achitat, prezumţia de nevinovăţie funcţionează, dar totuşi până la alegeri suntem cu acest primar şi vrem ca aceste probleme să se rezolve.

Haideţi cumva să încercăm să punem presiune pe administraţia locală să rezolve aceste probleme.

Ce părere are primarul despre această inițiativă? Iată o aluzie la ea în ultima sa postare de pe facebook:

Legat de buget, păcat că unii bezmetici nu pricep că în ședințele de Consiliu se face politică administrativă și nu politică ieftină de partid, bezmeticii făcând din ședințele de Consiliu Local circotecă și folosind momentul ca tribună de propagandă, care nu aduce nimic bun comunității. 

Sursă foto și video: Asociația Trăiesc în Florești